Discriminarea este interzisă prin lege în toate raporturile juridice de muncă, indiferent dacă sunteți angajat al unei instituții de stat sau al unui angajator privat.

Relațiile de muncă cuprind accesul la un loc de muncă (inclusiv anunțurile de angajare, recrutarea), perioada de probă, condițiile de muncă (promovare, formare etc.), remunerarea și concedierea, iar discriminarea este interzisă în aceste domenii. Discriminarea este interzisă atât în ceea ce privește angajații, cât și persoanele care desfășoară activități independente.

Interzicerea discriminării în muncă se aplică atât instituțiilor publice, cât și private, entităților juridice cât și persoanelor fizice. Sectorul public și militar, precum și serviciul în cadrul forțelor de ordine (cum ar fi poliția, pompierii și salvatorii) și serviciul penitenciar, sunt toate supuse aceleiași interdicții de discriminare.

În Republica Moldova, Legea privind asigurarea egalității interzice în mod explicit discriminarea pe motiv de sex sau gen, rasă sau origine etnică, religie ori convingere, vârstă, dizabilitate, orientare sexuală sau alte motive. Cu toate acestea, există unele excepții precum cerințele profesionale esențiale și de etos, care sunt  aplicabile în mod explicit la angajare și permit angajatorului să aleagă un anumit tip de angajat. 

Accesul la angajare și anunțul de angajare

Interdicția discriminării face ilegal ca angajatorii să publice un anunț de angajare care arată o preferință pentru angajații de un anumit sex, vârstă, naționalitate sau din alte motive interzise.

exemplu Un anunț de angajare care caută chelnerițe tinere și atractive sau descurajează persoanele de peste 50 de ani să aplice pentru acest loc de muncă este discriminatoriu.

Interviul de angajare

Interdicția discriminării interzice angajatorilor să discrimineze candidații pe parcursul întregului proces de angajare. Aceasta cuprinde etapele individuale ale angajării, cum ar fi examinarea cererilor, interviurile de angajare, teste etc.

exemplu Angajatorii, în timpul unui interviu de angajare, nu trebuie să pună întrebări despre sarcină sau planuri de maternitate, starea familială sau civilă, convingerile religioase, originea națională sau etnică, apartenența la un partid politic sau la un sindicat.

Condiții de muncă, promovare si instruire

Legislația interzice angajatorilor să discrimineze angajații la stabilirea condițiilor lor de muncă, acordarea de promovări și implicarea lor în formarea profesională și continuă.

exemplu Un anunț precum că numai lucrătorii de o anumită vârstă sunt eligibili pentru promovare sau formare este interzis.

Remunerarea egală

Aveți dreptul de a primi o remunerare egală pentru o muncă egală. Acest lucru înseamnă că ar trebui să fiți remunerat cu un salariu egal al colegului dumneavoastră pentru aceeași muncă sau în mare parte similară. Acest lucru este valabil și pentru munca care este diferită, dar este egală în ceea ce privește cerințele pentru un angajat.

exemplu Un angajat de sex opus, care are același post și desfășoară aceeași muncă sau în mare măsură similară, nu ar trebui să primească un salariu substanțial mai mare.

Concedierea

Nu puteți fi concediat doar pentru că aparțineți unui grup de persoane cu o anumită naționalitate, sex, vârstă, credințe religioase sau alte caracteristici, care sunt motive interzise de discriminare.

exemplu Interdicția discriminării va fi încălcată dacă un angajator trebuie să efectueze concedieri și decide că lucrătorii de o anumită vârstă vor fi concediați mai întâi. Un angajator poate lua în considerare numai aprecieri legate de munca dumneavoastră în caz de concediere.

Ce încălcări ale drepturilor omului pot avea loc?

Interdicția discriminării va fi încălcată dacă nu sunteți angajat, promovat sau dacă sunteți tratat diferit, mai rău decât alți angajați de către angajatorul dumneavoastră numai pentru că aparțineți unui grup de persoane cu anumite caracteristici (vârstă, sex, naționalitate etc.).

Cu toate acestea, chiar dacă aparțineți unuia dintre aceste grupuri, dar sunteți concediat din alte motive, cum ar fi calitatea muncii dumneavoastră sau încălcarea regulilor interne ale angajatorului dumneavoastră, interzicerea discriminării nu va fi încălcată.

Cum să vă plângeți

Dacă credeți că ați fost discriminat de către angajator, puteți depune o plângere la Consiliul pentru egalitate sau în instanța de judecată.

În cazul în care considerați că ați fost discriminat în procedura de selecție pentru o funcție publică sau în timp ce lucrați ca funcționar public, puteți depune o plângere la autoritatea publică, iar ulterior, la instanța de contencios administrativ

Citiți mai multe despre cum vă puteți plânge.

Resurse

Ultima actualizare 09/12/2023