Discriminarea indirectă apare în cazurile în care se aplică același tratament tuturor, dar sunt afectate negativ doar anumite persoane.
Discriminarea indirectă apare în cazul în care o practică, o politică sau o normă aparent neutră și care se aplică tuturor, are un efect sau consecințe nefaste asupra unor persoane anume în comparație cu altele, din cauza unor caracteristici particulare ale acelor persoane (numite și criterii protejate).
Cu toate acestea, există cazuri în care efectul sau consecințele negative nu determină o discriminare, dacă tratamentul este justificat. Pentru a dovedi existența unor motive justificate, trebuie demonstrat că există un scop legitim pentru o anumită practică (o necesitate reală) și că această practică este proporțională cu acel scop. Și anume, se cere a demonstra că aceasta este necesară și nu există mijloace alternative disponibile care să fie mai puțin discriminatorii.
exemplu Cazurile de discriminare indirectă se pot referi la cerința de a vorbi la locul de muncă o limbă oficială la nivel de vorbitor nativ, ceea ce poate dezavantaja vorbitorii de limbi minoritare, cerința de a avea o anumită înălțime pentru un loc de muncă, care poate dezavantaja femeile sau cerința de a îndeplini un test de aptitudine fizică la angajare, care ar putea funcționa în dezavantajul persoanelor în vârstă.
În practică, uneori este dificil să se facă distincția între discriminarea indirectă și tratamentul diferențiat permis.
exemplu Un angajator poate stabili în mod legitim cerințe legate de cunoașterea limbii oficiale pentru acei angajați care lucrează în mod regulat cu clienții. Însă, aceeași cerință poate fi prea complicată și constituie o discriminare indirectă pe motive de origine etnică, dacă este stabilită pentru persoanele care fac curățenie într-un oficiu pentru personal, unde nu există o comunicare regulată cu alte persoane.