În calitate de martor în proces, aveți anumite drepturi procedurale care trebuie respectate.

Informații despre procedură

Înainte de a depune mărturie, trebuie să fiți informat cu privire la drepturile, îndatoririle și responsabilitățile dumneavoastră în calitate de martor.

De exemplu, în calitate de martor, aveți dreptul să cunoașteți:

  • de ce ați fost chemat să faceți declarații
  • cine este persoana oficială care vă intervievează
  • în ce fel de proceduri va fi folosită mărturia dumneavoastră

Declarațiile

În timpul procesului de judecată și la faza de urmărire penală, veți putea depune mărturia într-o limbă pe care o vorbiți și o înțelegeți. Prin urmare, dacă este necesar, persoana oficială care vă ia declarația trebuie să desemneze un interpret care să vă ajute să înțelegeți întrebările.

Dacă declarația dumneavoastră de martor este dată la urmărirea penală și este înregistrată de ofițerul de urmărire penală sau procuror, aveți dreptul să o citiți și să o revedeți. Acolo unde nu sunteți de acord cu toate, sau cu anumite părți sau nu sunteți de acord cu o anumită formulare, puteți scrie observațiile sau completările dumneavoastră la declarație. 

Dreptul de a nu face declarații

În anumite situații, aveți și dreptul de a nu depune mărturie. Citiți mai multe despre dreptul de a nu face declarații.

Resurse

Ultima actualizare 01/02/2024