Procedura generală de răspundere civilă delictuală

Dacă personalul penitenciarului, Administrația Națională a Penitenciarelor sau alte autorități v-au încălcat drepturile omului legate de statutul de deținut, puteți cere remedierea violării și prejudiciului cauzate.

Procedura

În cazul în care există o hotărâre judecătorească definitivă sau un alt act oficial prin care se recunoaște că dreptul dumneavoastră a fost încălcat, dar această încălcare nu atinge severitatea unui tratament inuman sau degradant, aveți dreptul să solicitați o despăgubire pentru prejudiciul patrimonial și nepatrimonial suferit în cadrul procedurii generale de răspundere civilă delictuală prin depunerea unei acțiuni civile în fața instanței de jurisdicție civilă generală.

exemplu Judecătorul de instrucție a constatat într-o decizie definitivă că dreptul dumneavoastră la întrevederi a fost încălcat, cel mai adesea, această încălcare nu atinge pragul de severitate necesar pentru a fi considerată tratament inuman sau degradant.

Potrivit Codului Civil, cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, și prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune. Prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăție se repară numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Căile de atac

Hotărârea judecătorească poate fi atacată cu apel și/sau recurs în instanțele superioare. Procedura și termenele de atac trebuie să fie indicate în hotărâre. 

Tipurile de remedii

Instanța de judecată civilă poate obliga administrația penitenciară să vă ofere o compensație pecuniară pentru:

  • prejudiciul material, dacă s-a dovedit a fi unul real și rezultat din fapta ilicită (legătură de cauzalitate)
  • prejudiciul moral, dacă este prevăzut de lege

Resurse

Ultima actualizare 20/11/2023