Legea Republicii Moldova prevede ca fiind contravenții faptele mai puțin grave decât infracțiunile. Crimele motivate de ură pot lua, de asemenea, forma unor contravenții.

Circumstanțele agravante

În Republica Moldova, Codul Contravențional stabilește că orice contravenție săvârșită cu un motiv de prejudecată față de un individ sau un grup din cauza rasei, naționalității, religiei sau a altor caracteristici clar determinabile ale victimei sunt considerate circumstanțe agravante. Acest lucru înseamnă că, în cazul contravențiilor motivate de ură, instanța de judecată ar trebui să țină seama la adoptarea deciziei de circumstanțele agravante, și anume de motivul de prejudecată. În general, circumstanțele agravante pot fi aplicate tuturor contravențiilor prevăzute în Codul Contravențional.

Citiți mai multe despre dreptul la un proces echitabil în procedurile contravenționale.

Solicitarea de reparații în cadrul procesului

Puteți solicita reparații de la autorul unei contravenții motivate de ură prin depunerea unei acțiuni civile, conform prevederilor Codului de Procedură Civilă. Dacă nu există divergențe asupra întinderii prejudiciului cauzat prin contravenție, autoritatea competentă să soluționeze cauza contravențională este în drept, la cererea victimei, să dispună repararea lui de către făptuitor.

Citiți mai multe despre acțiunea civilă și răspunderea civilă.

Resurse

Ultima actualizare 09/12/2023