Hotărârile instanțelor inferioare pot fi contestate în fața instanțelor superioare. În general, în procedura contravențională există o singură cale de atac.

În termeni generali, standardele din domeniul drepturilor omului nu prevăd dreptul la o cale de atac în toate cauzele și litigiile. Cu toate acestea, dacă legea Republicii Moldova vă permite să contestați decizia unei instanțe inferioare, ceea ce este prevăzut pentru majoritatea cazurilor, instanțele superioare trebuie să respecte cerințele și garanțiile unui proces echitabil.

Curtea de apel sau instanța superioară

Potrivit Codului Contravențional, hotărârea instanței de fond poate fi atacată la o instanță superioară – curtea de apel. Prin excepție, hotărârile instanței de fond în procedurile contravenționale simplificate sunt definitive și nu se supun căilor de atac. În procedura de recurs, curtea de apel are aceeași competență de a examina cauza ca și instanța inferioară, dar numai în măsura în care remediază o eroare judiciară de drept (inclusiv toate aspectele cu privire la faptele cauzei care conduc la o eroare în aplicarea legii). În general, drepturile și obligațiile dumneavoastră în fața curții de apel sunt aceleași ca și în fața instanței de fond.

În cauzele contravenționale nu există posibilitatea de a ataca hotărârea curții de apel în fața instanței de casație.

Resurse

Ultima actualizare 02/02/2024